Proiect pentru pictura Bisericii Amzei
Stefan Luchian ( 1868-1916 )

Dimensiune: 75 cm x 100.5 cm
Tehnica: Acuarela si penita pe hartie
Semnatura: semnat dreapta jos, in penita, „S. Luchian, Constantin Artachino, N. Grimani”

Pret: verifica pretul in Investitii

Prezenta lucrare in presa: BUSINESSMAGAZIN.RO, E-FEMEIA.RO, ZF.RO, NEWMONEY.RO

Pret mediu in licitatie: 11.600 EUR

Performanta lucrare in licitatia anterioara: +124% peste evaluarea medie

Cel mai scump tablou vandut: 300.000 EUR ( Doua Fete )

Despre lucrare:

Acest proiect de pictare a Bisericii Amzei, proiect neimplinit pentru cei trei pictori semnatari, este un document inedit ce ne introduce in scurta cariera de pictor de biserica a lui Stefan Luchian. Cele trei biserici pictate de Luchian, toate alaturi de prietenul si colegul Constantin Artachino, au fost toate realizate in perioada 1897-1900, o perioada grea din punct de vedere financiar pentru ambii artisti. Cei doi aveau sa picteze alaturi de Constantin Pascali in 1898-1899 Catedrala Sfantul Alexandru din Alexandria – cel mai cunoscut proiect al lor, in 1897, Catedrala Sfantul Nicolae din Tulcea si in 1900 Biserica Brezoianu din Bucuresti. Picturile de la Tulcea si Bucuresti nu mai exista astazi, prima fiind un proiect neterminat de catre cei doi artisti, ulterior repictata de Dumitru Marinescu, iar Biserica Brezoianu de astazi a fost reconstruita dupa 1944, ulterior demolata in perioada comunista. Schita de proiect de fata, gandita pentru decorarea cu picturi a naosului si cupolei Bisericii Amzei este contrasemnata de arhitectul Alexandru Savulescu, cel care la acea ora era si presedinte al Societatii Arhitectilor Romani, cat si arhitect in cadrul Ministerului Instructiunii Publice si Cultelor. Biserica Amzei era complet refacuta in perioada 1898-1901, dupa planurile lui Savulescu, insa pictura finala avea sa fie realizata de Umberto Marchetti, cei trei pictori semnatari Artachino-Luchian-Grimani nefiind castigatori ai proiectului propus.

Despre artist:

„Luchian avea toate darurile marelui artist si, in primul rand, acel caracter autentic, acea neimblanzita vehementa a personalitatii dupa care recunosti pe maestri… Profunda capacitate afectuoasa si energie, o melancolie imbinata cu o viguroasa autoritate…, un sentiment nervos al formei, sunt trasaturile pe care le sesizam mai bine in caracterul si in talentul sau” – Tudor Vianu despre Stefan Luchian

Stefan Luchian, remarcabil reprezentant al artei moderne romanesti. Peisagist, portretist, autor de compozitie si naturi statice, mai ales flori, Luchian a fost un distins continuator al lui Grigorescu si Andreescu, dominand prin opera sa pictura romaneasca a secolului al XX-lea. Arta lui Luchian, extrem de rafinata, simpla, emanand un umanism cald, reliefeaza un inalt nivel de abordare, fiind caracteristica unuia dintre cei mai valorosi si sofisticati pictori europeni ai vremii sale. Insa pe cat de pretioasa este opera sa, pe atat de tragica i-a fost existenta, una chinuita, marcata de o boala teribila, care i-a frant geniul creator la doar 48 de ani…

Stefan Luchian s-a nascut la 1 februarie 1868, la Stefanesti, judetul Botosani, fiind fiul maiorului Dumitru Luchian, comandantul Batalionului nr. 3 de graniceri si bun prieten cu Alexandru Ioan Cuza, si al Elenei Chiriacescu.

In aprilie 1873, Stefan Luchian impreuna cu familia sa s-au mutat la Bucuresti intr-o casa pe care au cumparat-o pe strada Popa Soare nr. 15, in vechea si pitoreasca mahala a Mantulesei.

A urmat apoi, intre anii 1875 – 1879, cursurile primare la Scoala din Tabaci, perioada in care realizeaza primele incursiuni in arta picturii.

In perioada 1885 – 1889 a urmat cursurile Liceului ”Sf. Sava” si pe cele ale Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti si, in paralel, cursurile clasei de flaut de la Conservatorul din Bucuresti.

Inca din tinerete, Luchian s-a remarcat prin exceptionalul sau talent de a desena sau picta peisaje sau flori.

In anii 1891 – 1892, si-a continuat studiile la Academia de Arte Frumoase din München – timp de doua semestre, unde i-a avut profesori pe Johann Caspar Herterich si Ludwig Herterich, foarte buni desenatori -, si la Academia Julian din Paris – unde a studiat la atelierul lui William-Adolphe Bouguereau -, aici fiind influentat de impresionisti, curent la moda in acea epoca, si a fost inspirat mai ales de creatia lui Lacroix si Courbet.

In anul 1892, de la moartea mamei sale, Luchian a revenit in tara, unde a fost constrans sa se intretina, cu greu, printre indeletnicirile sale numarandu-se constructia de panouri pentru vapoare, repararea si zugravirea unor biserici sau pictarea de icoane, pe care apoi le-a vindea. In aceeasi perioada si-a expus lucrarile la societatea ”Tinerimea artistica”, devenind unul dintre cei mai apreciati pictori ai timpului.

In anul 1896 a organizat, la Bucuresti, alaturi de alti colegi, Salonul Artistilor Independenti – dupa ce ii fusese refuzata participarea la Salonul oficial de pictura – , unde a obtinut un mare succes, iar in anul 1898, s-a aflat printre fondatorii societatii artistice ”Ileana”, care a luat fiinta pentru a sprijini dezvoltarea artelor si pentru generarea unei miscari artistice romanesti moderne.

In aceasta perioada situatia materiala a lui Luchian s-a degradat, dupa epuizarea averii pe care o mostenise de la parintii sai, care ii ingaduise cativa ani de trai fara griji.

Luchian a participat cu doua pasteluri la Expozitia Internationala de la Paris si tot in acea perioada se indragosteste de Cecilia Vasilescu, o tanara pe care a cunoscut-o la Alexandria, fiind chiar fiica primarului. Fiind angajat sa picteze zidurile catedralei ortodoxe din localitate, Luchian o zarise la o serbare populara din oras, marturia completa a idilei regasindu-se in manuscrisul aflat in patrimoniul Fundatiei Stefan Luchian, datat 29 iunie 1898. Dupa ce a descoperit-o pe Cecilia, s-a oferit sa-i dea lectii de desen, apoi au urmat luni de curte asidua si de corespondenta pasionata, Cecilia impartasind sentimentele artsitului iar nunta parea iminenta.

Proiectul privind un viitor mariaj aveau sa se destrame la scurta vreme, dupa ce artistul da primele semne grave de boala. In anul 1901, este internat la Spitalul Pantelimon, la clinica neurologului Gheorghe Marinescu, unde se incearca tratamente pentru mai multe luni, si, la final ii este pus un diagnostic crunt: scleroza multipla. Asadar, la doar 33 de ani, in plin elan creator, Luchian avea sa prarda nu doar o mare iubire, dar si sa se confrunte cu consecintele probabile ale bolii sale, paralizia si pierderea vederii fiind cele mai grave. Fire optimista, Luchian a continuat sa se dedice pasiunii sale, in primavara anului 1902 a participat la prima expozitie a „Tinerimii artistice” cu opt tablouri, printre care s-a distins capodopera „Dupa ploaie la Baneasa”, iar in anul 1903, considerat momentul „cristalizarii” operei lui Luchian, a deschis o expozitie la Casa Assan, in care s-a reamrcat capodopera „Birt fara musterii”, o lucrare care evoca atmosfera oamenilor simpli care traiau in mahalalele orasului.

In anul 1904, a prezentat, impreuna cu caricaturistul Nicolae Petrescu-Gaina, la Ateneul Roman, o expozitie care a starnit un scandal imens, data fiind o portretizare considerata nepotrivita a prim-ministrului de atunci, Dimitrie A. Sturdza, realizata de caricaturist.

Intre anii 1905 – 1909, Stefan Luchian a atins apogeul artistic, lucrarile sale fiind expuse in marea majoritate a expozitiilor din aceasta perioada. Luchian a realizat atunci cele mai de valoroase picturi ale sale, atat compozitii, portrete, flori si peisaje, suferinta cauzata de boala alaturandu-se cu cea a omenilor umiliti – aluzie si la momentul istoric 1907 – , cu iubirea pentru peisajele fascinante ale tarii.

In vara anului 1908, Luchian a mers sa picteze la Brebu, curtea manastirii din localitate prilejuindu-i artistului momente de maxima inspiratie, care au dus la realizarea a nu mai putin de douazeci de peisaje in pastel, care au ramas marturie a geniului rar pe care il atinsese.

In august 1909, Stefan Luchian a plecat la Moinesti, unde a executat o serie de peisaje in tehnica uleiului, dar si cateva portrete absolut exceptionale.

Finalul anului avea insa sa-i aduca tintuirea la pat, boala sa incepand sa-si arate cele mai subre efecte. Chinuit de paralizie, Luchian ajunsese ca in ultima parte a vietii sa picteze cu pensula legata de mana.

Din vasta sa opera artistica, amintim doar peisajele ”Ultima cursa de toamna” – 1892, ”Margine de crang” – 1903, ”Salciile de la Chiajna” – 1906, ”Fantana de la Brebu” – 1908, ”Dupa ploaie” – 1909, ”Vara” – 1912, portretele ”Safta florareasa”  – 1901 si ”Mos Nicolae Cobzarul” – 1906, compozitiile si naturile statice ”Dumitrita” – 1904, ”Paralute” – 1907, ”Flori de tufanica” – 1908, ”Anemone” si ”Maci” – 1910, autoportretul ”Un zugrav”. Luchian a realizat, asa cum aminteam, si picturile interioare ale Bisericii ”Sf. Alexandru” din Alexandria, construita la sfarsitul secolului al XIX-lea.

In anul 1915, ii este intentat un proces, de catre Take Ionescu, in care Luchian a fost acuzat de escrocherie si „plagiat admis de autor si in colaborare”, cu referire la tablourile pictate impreuna cu colaboratori de-ai sai in ultimii ani ai vietii, dupa ce paralizia sa devenise aproape completa. In urma acuzatiilor, Luchian a fost pus sub arest la domiciliu, in conditiile in care oricum boala sa grava il condamnase la imobilizare la pat.

Tot in acel an, simtindu-i finalul aproape, prieteneul sau Virgil Cioflec l-a convins pe George Enescu, dupa incheierea Salonului Oficial – ultima expozitie oficiala la care au fost prezentate lucrarile sale -, sa-i faca o vizita lui Luchian si sa-i cante la vioara, un instrument la care pictorul a visat, intreaga viata, sa poata canta. Tudor Arghezi a relatat intr-un interviu datat 1955, emotionanta vizita a lui George Enescu la patul in care Luchian isi petrecea ultimele clipe pamantesti: „Luchian plangea, plangea de o emotie fericita. Mi-a povestit ca venise noaptea o umbra cu pelerina, strecurata in odaia lui muta. Umbra a scos din pelerina o vioara si a cantat. I-a cantat doua ore intregi, parca o muzica din alta lume. Apoi umbra si-a luat vioara si pelerina, s-a apropiat de patul rastignitului si i-a spus «Iarta-ma, te rog, sunt George Enescu».”

Stefan Luchian a trecut la cele vesnice la in nopatea de 27/28 iunie 1916, in camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala strada Mendeleev din Bucuresti. Era casa pe care reusise sa o cumpere, cu patru ani in urma, din banii castigati de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” dupa cum singur se definea. Luchian a fost inmormantat, la 30 iunie 1916, in Cimitirul Bellu.

In anul 1924, lucrari ale lui Luchian sunt prezente la Bienala internationala de arta de la Venetia.

In anii ’30 ai secolului trecut, influenta lui Luchian asupra artei romanesti a devenit subiect de disputa, cei mai aprigi critici ai sai sustinand ca opera sa a fost una cu relevanta redusa. Mai multe figuri proeminente ale artei si culturii romanesti, printre care, la loc de seama s-a aflat Tudor Arghezi, le-au opus acestora opinii prin care au sustinut valoarea artistica de exceptie a creatiei artistului.

Nu intimplator, la 28 octombrie 1948, Stefan Luchian a fost ales membru post-mortem al Academiei Romane.

In anul 1981, regizorul Nicolae Margineanu a lansat pe marile ecrane filmul biografic „Stefan Luchian”, rolul artistului fiind interpretat de catre Ion Caramitru.

Mai multe localitati din Romania – Arad, Cluj, Constanta, Brasov, Bucuresti, Botosani, Bacau, Sibiu, Suceava – au dat numele artistului unor strazi, iar mai multe institutii din tara ii poarta numele – Liceul de arta „Stefan Luchian” din Botosani, Muzeul „Stefan Luchian” din Botosani, Biblioteca Municipala „Stefan Luchian” din Moinesti, Fundatia „Stefan Luchian” Botosani sau Galeriile de Arta Plastica „Stefan Luchian” din Botosani.

In prezent, lucrarile lui Luchian sunt printre cele mai bine cotate pe piata de arta din Romania.

Astfel, la 27 februarie 2010, lucrarea sa „In atelier”, realizata in ulei pe panza, se vindea la o licitatie cu suma de 93.827 euro.

In anul 2013, pictura sa „Doua fete” stabilea un veritabil record, fiind vanduta cu suma de 300.000 de euro, in cadrul unei licitatii, iar lucrarea „Tufanele galbene”, a fost adjudecata, in acelasi an, pentru  suma de 170.000 euro.

La 9 mai 2017, panza „Crizanteme si dumitrite”, de Stefan Luchian, care fusese estimata de experti, intre 100.000 si 160.000 de euro, a fost adjudecata la o licitatie pentru suma de 90.000 de euro.

In anul 2016, la implinirea a o suta de ani de la moartea artistului, la Muzeul Municipiului Bucuresti a avut loc o expozitie comemorativa intitulata „Vindecari miraculoase – Stefan Luchian”, in care au fost prezentate noua lucrari executate de marele pictor care au fost supuse unui proces de restaurare.

Opera pictorului Stefan Luchian este deosebit de apreciata pe piata romaneasca, si este pretioasa nu doar prin nivelul artistic la care s-a ridicat, ci si prin exemplul pe care l-a oferit artistilor care i-au urmat, contribuit decisiv la inflorirea picturii romanesti catre realismul critic.

Luchian este, alaturi de Ion Andreescu si Nicolae Grigorescu, unul dintre marii maestri ai picturii moderne din tara noastra, opera sa ocupand un loc de cinste in cadrul patrimoniului national si universal.

SURSA

Mai multe obiecte de arta in Patrimoniul expozitional